duminică, 17 iulie 2016

TOP 4 ANIME DRAMA

4. PARASYTE
Un băiat de 17 ani pe nume Izumi Shinichi trăieşte împreună cu mama şi tatăl său într-un cartier liniştit din Tokio. Într-o noapte, nişte extratereştii sub formă de viermi, numiţi Paraziţi, invadează Pământul, aceştia intrând prin nasul sau urechile oamenilor, preiau controlul asupra creierului lor. Un Parazit încearcă să intre în urechea lui Shinichi în timp ce doarme, dar nu reuşeşte fiindcă acesta poartă căşti, în schimb intră în braţ şi preia controlul asupra lui, numele Parazitului e Migi. Fiindcă Shinichi l-a împiedicat pe Migi să ajungă la creierul său, ambii şi-au păstrat intelectul şi personalităţile diferite. În timp ce întâlnesc alţi Paraziţi, încep să se obişnuiască cu această situaţie ciudată, formând o legătură puternică şi lucrând împreună pentru a supravieţui.


3. CLANNAD
Pierzându-şi mama când era mic, având o relaţie rece cu tatăl său, nevoit să renunţe la visul său de a juca baschet din cauza umărului său dizlocat, tânărul Okazaki Tomoya, elev în anul 3 de liceu, alege un drum greşit, începând o viaţă de delicvent. Îl întâlneşte pe Sunohara Youhei, care devine cel mai bun prieten al său, de asemenea şi el un delicvent. Indiferenţi în privinţa şcolii, cei doi îşi petrec majoritatea timpului în camera din internat a lui Sunohara, fără a face nimic, lipsind de la ore. Dar viaţa lui Tomoya începe să se schimbe încetul cu încetul din momentul în care întâlneşte o fată aparent ciudată, Nagisa Furukawa, în drum spre şcoală, pe care o încurajează în acel moment. Ea repetă ultimul an din cauza absenţelor făcute în anul trecut, datorate unei boli. Visul ei e de a restabili Clubul de Teatru, care era desfiinţat. Fără să-şi dea seama, Tomoya se apropie de ea, ajutând-o să-şi îndeplinească visul. Pe parcurs, el întâlneşte mai multe fete, cu care se împrieteneşte în scurt timp şi pe care le ajută cu diferite probleme. Dar, în cele din urmă, pe cine va alege Tomoya?

2. ATTACK ON TITAN
Acum câteva sute de ani, oamenii aproape că au fost exterminaţi de uriaşi. Uriaşii au de obicei câteva etaje în înalţime, par să nu aibă inteligenţă, devorează fiinţe umane şi par să o facă din plăcere, şi nu de foame. Un mic procentaj din umanitate a supravieţuit baricadându-se într-un oraş protejat de pereţi foarte înalţi, mai înalţi chiar şi decât cei mai mari uriaşi.
Revenind în prezent, oraşul nu mai văzuse un uriaş de peste 100 de ani. Adolescentul Eren şi sora lui vitregă, Mikasa, iau parte la ceva oribil, atunci când zidurile oraşului sunt distruse de un super uriaş care apare din senin. Cum uriaşii mai mici umpleau oraşul, cei doi copii privesc oripilaţi cum mama lor este mâncată de vie. Eren jură că va omorî toţi uriaşii şi că se va răzbuna pentru întreaga umanitate.

1. FULL METAL ALCHEMIST
După ce şi-au pierdut mama, Alphonse şi Edward Elric încearcă să o readucă la viaţă folosindu-se de ştiinţa interzisă a alchimiei umane. În orice caz, alchimia funcţionează după principiul schimbului echivalent, şi în felul acesta, spre a plăti preţul pentru dorinţa lor, Edward pierde un picior iar Alphonse întregul corp. Reuşind să ataşeze sufletul fratelui său cu preţul unui braţ, Edward, alături de Alphonse care acum este o carcasă, pleacă peste ani de la casa părintească şi încep aventura vieţii lor. Edward intră în slujba statului sub numele de Fullmetal Alchemist, având drept obiectiv găsirea informaţiilor legate de Piatra Filozofală, care se spunea că le-ar permite să-şi recupereze vechile trupuri. Cu toate aceste speranţe, cei doi fraţi pornesc într-o căutare asiduă, fără a-şi da seama imediat că nu sunt singurii care doresc o astfel de piatră şi că pericolele pândesc la orice pas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu